La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar în urma ciocnirii cu poliţia au rezultat mai multe victime.
În România, data de 1 mai, Ziua Muncii, a fost sărbătorită prima dată în 1890, în timpul domniei lui Carol I. În timp, a devenit o sărbătoare tolerată, dar ignorată de cele mai multe ori în publicaţiile vremii, cum era spre exemplu Adevărul. În perioada comunismului, de 1 Mai erau organizate manifestații propagandistice de amploare pe marile bulevarde și pe stadioanele din toată țara. Mii de oameni care purtau ținute festive defilau pe străzile marilor orașe. Ei scandând lozinci pro-comuniste și purtând pancarte.
In prezent, in cele mai multe state, ziua de 1 Mai este zi libera – numita zi a muncii sau a muncitorilor. Pe de alta parte, in numeroase tari din intreaga lume au loc manifestatii ale sindicatelor care folosesc acest prilej pentru a-si face publice revendicarile sociale sau profesionale.
Cum se sărbătorește 1 Mai în alte țări?
• Argentina: Este sărbătoare oficială, sunt organizate diverse manifestări în oraşe.
• Brazilia: sărbătoare oficială. Este ziua în care, de obicei, se măresc salariile minime.
• Chile: totul este închis în ziua de 1 mai, toată lumea sărbătoreşte.
• Pakistan: Muncitorii sunt singurii care nu prea ţin cont de ziua lor şi muncesc de 1 mai, în timp ce restul lumii are liber.
• Australia: În funcţie de regiunile ţării, unii australieni sărbătoresc Ziua Muncii în martie, octombrie sau în prima luni din mai.
• Canada: Sunt organizate parade, iar oamenii merg la picnicuri. Canadienii sărbătoresc şi Labor Day, ca şi americanii, în septembrie.
• India: Este o sărbătoare naţională, toată lumea are liber.
• Jamaica: Ziua Muncii a înlocuit Ziua Imperiului, pe care jamaicanii o sărbătoreau pe 24 mai, în cinstea Reginei Victoriei şi a emancipării sclavilor din Jamaica.
• Malaezia: 1 mai este cunoscută sub numele de „Hari Buruh”, fiind o sărbătoare publică.
• Noua Zeelandă: muncitorii sărbătoresc de obicei în ultima lună din octombrie.
• Filipine: Ziua de 1 mai este cunoscută sub numele de „Araw ng mga Manggagawa”.
• Siria şi Egipt: este sărbătoare naţională, toată lumea are liber.
• SUA: Americanii sărbătoresc Labor Day în prima luni din septembrie. A doua zi, copiii încep şcoala.
• Cuba: Toată lumea are liber, iar mulţi oameni asistă la paradele grandioase din capitala Havana sau din alte oraşe.
• Turcia: Se sărbătoreşte pe 1 mai, din 1923 încoace.
• 1 mai este sărbătoare publică şi în Costa Rica, Ecuador, Columbia, El Salvador, Guatemala, Mexic, Panama, Peru, Bahrain, Bangladesh, Hong Kong, Coreea de Nord, Irak, Nepal, Pakistan şi multe alte ţăr