Cetatea Râșnov s-a numit “Cetate Tărănească” deoarece principală ocupație a constructorilor era agricultura. Cetătile tărănesti au făcut parte dintr-un sistem de apărare al localitătilor transilvănene expuse invaziilor.

Rasnovul este menționat documentar pentru prima data în anul 1331, iar în Evul Mediu și în Epoca modernă se număra printre cele 12 sate ce formau districtul Brașov pomenit în documente la 1377. Pentru a se apăra împotrivă invaziilor, locuitorii Râșnovului au ridicat pe vârful unui deal din apropiere această cetate de refugiu și apărare.
Cetatea Râșnov are un stil arhitectonic simplu, apropiat de construcția caselor obișnuite, aerul medieval păstrându-se și acum după 500 de ani de existența. Că materiale de construcții au fost folosite piatră și cărămidă, înălțimea zidurilor fiind de 5 metri, iar lățimea ajunge și la un metru și jumătate.

Cetatea a gazduit în anul 1600 trupele lui Mihai Viteazu și pe soția acestuia doamnă Stanca după înfrângerea de la Miraslau.

Cercetările arheologice din 1970 şi cele mai recente au descoperit în cetatea exterioară o capela dreptunghiulara cu absidă semicirculară şi se crede că ar putea fi vorba de Capela Sf. Gheorghe pomenită în documente şi databila, după cercetarea arheologica, în sec. XIV.

În interiorul cetăţii turiştii pot vizită muzeul de artă feudal în care sunt expuse armuri , arme, galerii, mobilier de epocă, porturi specifice secolului dar şi câteva obiecte mai neobişnuite pentru timpul nostru, dar comune în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cum ar fi: o masca de tortură şi un jug pentru transportarea prizonierilor.

Legenda fântânii

Lipsă apei ducea la limitarea posibilităţii de rezistentă pe timp îndelungat, de aceea, în 1625 s-a luat decizia săpării unei fântâni în stâncă pe care este ridicată cetatea.
Fântână din cetate, adâncă de 146 de metri, a fost săpată între 1625-1640, în acest ultim an ridicându-se în cetate şi o bisericuţă.

Despre această fântână există şi o legendă asemănătoare cu cea de la Castelul Corvinilor şi anume, că în timpul unui asediu, locuitorii au pus doi prizonieri turci să sape o fântână în mijlocul cetăţii pentru a fi lăsaţi să plece. Prizonierii au săpat fântâna timp de 17 ani, timp în care au scris versete din Coran pe pereţii acesteia. Fântână a fost utilizată până în anul 1850, când din cauza ruperii roţii a fost abandonată.

Echipa Ambient vă așteaptă să explorați Transilvania!